Povestea mea cu biciclete incepe acum un an si 4 luni. Cand l-am cunoscut pe el, Vlad. Eu din Oradea, el din Bucuresti. Ne-am gasit printr-un prieten comun. Urmaream cu interes toate activitatile lor din Bucuresti, campanii de promovare a bicicletelor si stilului de viata sanatos. Ne-au acaparat de la inceput discutiile despre biciclete. Asta ne-a apropiat.
Povesteam cum aveam amandoi bicicleta minunata cu nume de cal zburator. A mea era alba, inocenta, comoda, si o invarteam in jurul blocului de dimineata pana seara. O plimbam prin parc, pe stradute stramte cu copaci inalti umbrosi. El avea varianta masculina, comoda de-asemenea. Putin mai nazdravan, dar la fel da pasionat de bicicleta lui. Am petrecut mult timp online povestind si amintindu-ne intamplari care mai de care mai hazlii. De la vitejia mea de-a ma plimba la craterul de langa oras, pana la boacanele lui de baiat indraznet.
Ne-am impartit poze cu vanatai si eram mandrii. Am convenit ca ar fi dragut sa ne si vedem, sa facem plimbari impreuna, sa ne invinetim “cu folos” (vorba lui) si sa radem de rezultat. Distanta de 600km a disparut, atunci cand am ajuns si eu in Bucuresti. Am ajuns prin job, dar asta a contat mai putin. Dupa ceva timp, am ajuns sa fim impreuna. Am iesit sa plimbam strazile impreuna pe bicicletele exact cum ne-am promis de la inceput. Am iesit cu prietenii sa participam la promovarea mersului pe biciclete. Un vis implinit.
noi @ BikeWalk
Pe parcurs, Vlad mi-a facut cadou o bicicleta de ziua mea, pt ca eu nu mai aveam de multi ani una si ii duceam dorul imens. Un nou vis implinit. Am fost cea mai fericita fata de pe lume in acea zi. Era albastra, cu un iz vintage. Era a mea 100%. Bicicleta mea de oras, cu care mi-am propus sa fac muuuulte si lungi plimbari la apus. Mi-am propus sa fac mai multa miscare, sa ne apropiem si mai mult. O iubeam ca pe ochii din cap. Am reusit sa o personalizez, in aceeasi zi, sa se stie a cui este.
In seara aceea, am lasat-o legata in gradina, de gardul nostru. Abia asteptam sa ma trezesc sa o iau la goana pe strazile cartierului, si in parcul de langa noi. Aveam de gand sa ma plimb toata ziua, cum faceam cand eram mica. Spre surprinderea mea, a doua zi de dimineata, fix dupa ziua mea, n-am mai gasit-o. In propria mea gradina, legata bine si pazita din cand in cand cu un ochi aruncat pe geam. A disparut. Un vis rupt. Am dat anunt sa o gasim, am scris online tuturor prietenilor pe care-i stiam, sa fie atenti pe strazi in caz ca o vad. Am sunat la politie, si am primit un raspuns scurt si sarcastic: “Si va asteptati sa nu fie deja dezasamblata si vanduta la vechituri sau metale? S-a dus, gata, nu o mai gasiti. ”
Am ramas fara bicicleta si o vreau inapoi. Dar nu se mai poate. Vine primavara si imi amintesc de ea. Nu-mi gasesc nicicum bicicleta, sunt prea mica de inaltime, dar stiu ca intr-o zi, o sa am din nou bicicleta mea.
================
Această poveste participă în concursul Încalecă pe-o şa şi spune-ne povestea ta având ca premii 4 biciclete și 8 vouchere pentru accesorii de bicicletă oferite de magazinul Veloteca.
